II. Noi nu mai avem timp
După cum spun toate evidenţele
ştiinţifice şi toate evidenţele fizice de până acum, noi nu mai avem timp mult.
Chiar dacă mai târziu vom dori să salvăm planeta nu vom avea succes.
Ameninţările
impuse de încălzirea globală sunt mai mult decât posibile, ele sunt deja aici,
aşa cum se poate observa din multele dezastre, frământări, refugiaţi climatici
şi alte fenomene ce au loc deja în toată lumea.
După cum
spun cercetătorii experţi, temperatura atmosferică creşte aşa de repede că nouă
nu ne-a mai rămas mult timp.
“Noi am trecut de punctele critice. Dar nu
am trecut de punctele ireversibile. Mai putem să întoarcem situaţia, dar asta
cere o schimbare rapidă a direcţiei” 58
— Dr. James Hansen, şeful de la
Institutul Goddard pentru Studii Spaţiale de la NASA
Foarte mulţi lideri şi oameni de ştiinţă ai lumii
sunt îngrijoraţi. Adevărul este că noi nu suntem capabili să facem faţă la
astfel de situaţii în locurile unde încălzirea globală a ajuns deja la extrem.
Unele ţări şi comunităţi trebuie să facă faţă
secetelor din ce în ce mai rele. Nu este apă suficientă pentru culturi agricole
sau măcar pentru băut. Fluviile şi lacurile seacă sau au dispărut complet.
Gheţarii se topesc dramatic în multe locuri. La un moment dat sunt inundaţii
masive şi la puţin timp după aceea este secetă.
Deci, cum putem să facem faţă migraţiei masive a
zeci de milioane de oameni dintr-o dată, din cauza deşertificării, a creşterii
nivelului mării sau a pierderii permanente a recoltelor? Este foarte dificil,
dacă nu imposibil.
Noi nu suntem gata deloc. Noi nu suntem destul de
pregătiţi.
Noi trebuie să salvăm planeta aceasta, ca să
putem să stăm aici, mai întâi. Pentru că dacă toată gheaţa se topeşte, dacă
polii se topesc complet, şi dacă marea se încălzeşte, atunci gazul poate fi
eliberat din ocean şi cu toţii o să fim otrăviţi. Este foarte mult gaz.
Dacă vedeţi prelegerea din
Oamenii de ştiinţă spun multe lucruri. Ei ascultă
acum, dar sper să o facă repede. Să treacă la acţiune. Toate guvernele lumii ar
trebui să o ia în serios acum. Eu îmi fac griji că acţiunile sunt făcute prea
încet, asta este tot. Pentru că gheaţa reflectă soarele şi îl trimite înapoi în
spaţiu, dar gheaţa se topeşte foarte repede acum, deci nu este destulă reflexie
şi din cauză că marea este deja caldă gheaţa se topeşte. Şi din cauză că gheaţa
se topeşte, marea este mai caldă. Vedeţi ce vreau să spun, cercul?
Felul în care
mergem acum, dacă nu ne oprim, în patru sau cinci ani ne-am terminat. Nu mai
suntem deloc. Este foarte urgent.
(vorbite în
decembrie 2007)