Citate
Total: 151
First
1
2
3
4
5
6
End
Vă puteţi imagina un Dumnezeu care vine aici pe pământ şi omoară tot ce vede ca să mănânce? Îmi pare rău, dacă ar fi un Dumnezeu aşa, eu nu vreau să fiu copilul Lui. #SMCH
Dacă comparăm o dietă pe bază de carne cu o dietă vegană, dieta pe bază de carne cere de 14 ori mai multă apă, de 6 ori mai multe grâne, de 10 ori mai multă energie şi de 20 de ori mai mult teren, în timp ce distruge preţioasa pădure tropicală. #SMCH
Cu cât ne exersăm mai mult iubirea şi protecţia binevoitoare faţă de celelalte fiinţe cu atât vom fi cei mai măreţi din lume şi cu atât mai mare va fi sentimentul din inima noastră în Împărăţia Raiului. #SMCH
Dacă fiecare face acest salt atunci noi putem salva planeta. Eu vă promit, cu toată onoarea pe care o am şi Dumnezeu îmi este martor. În acelaşi timp noi ne înălţăm pe noi, ceea ce ar fi trebuit să o facem cu mult, mult timp în urmă. #SMCH
Dacă vrem cu adevărat să vedem armonia adevărată născută între oameni şi animale şi natură şi Rai, noi trebuie să fim în armonie, noi trebuie să trăim în armonie şi să acţionăm în armonie, ceea ce include şi actul de a ne hrăni în armonie de fiecare dată când ne aşezăm la masă. #SMCH
Pământul contopindu-se cu celelalte planete din galaxie – aceasta este o mare viziune. Nu trebuie decât să ne uităm la planetele noastre vecine, Marte şi Venus, ca să vedem că viziunea este cenuşie, este dezastruoasă dacă nu alegem cum trebuie schimbarea care trebuie, acum. #SMCH
Marte şi Venus au trecut prin schimbări atmosferice dramatice în trecut, similare cu ce am început noi să experimentăm acum. #SMCH
În jur de cinci miliarde de planete au fost distruse sau au avut destine similare cu Venus şi Marte. #SMCH
Planetele care au fost salvate de la distrugere, ca Venus, au fost salvate pentru că societatea lor a devenit vegană. #SMCH
Marţienii au fost foarte buni şi au trimis mesajul lor către pământeni, prin contactul cu noi. Mesajul lor este: fiţi virtuoşi, salvaţi-vă casa înainte să fie prea târziu. #SMCH
Aceste planete cu societăţi vegetariene sunt mult mai avansate decât noi. Ele chiar au centuri de călătorie. Şi mult mai multe lucruri la care noi nici nu ne-am gândit vreodată. #SMCH
Nu am văzut nici o civilizaţie foarte avansată şi fericită, bucuroasă, care nu este o societate vegană. #SMCH
Atunci când noi încetăm cu omorul o să generăm o atmosferă mult mai iubitoare şi mai primitoare pentru celelalte fiinţe nobile din galaxie care ar putea să vină în contact cu noi. #SMCH
Atâta timp cât noi nu alegem să trăim în acord cu standardele universale înalte, noi o să avem dificultăţi să găsim pacea din noi şi cu atât mai mult cu celelalte fiinţe din univers. Noi nu vom putea avea contactul cu cetăţenii planetelor noastre vecine deci nu vom şti despre existenţa lor. #SMCH
Noi suntem iubire. Noi suntem divini. Noi suntem compasiune. Noi suntem cei mai buni din univers. Dar am uitat. #SMCH
Însă nu este dificil să schimbăm toate acestea. Nu trebuie decât să revenim la sinele nostru original şi iubitor, pentru că noi asta suntem. #SMCH
Dacă lumea ar deveni 100% vegetariană acum, efectul bun ar putea fi văzut mai mult sau mai puţin în 60 de zile. Adică 8 săptămâni. În 8 săptămâni noi o să vedem efectul imediat. #SMCH
Raiul o să coboare să ne întâlnească dacă şi noi ne înălţăm ca să ne potrivim cu standardul Raiului. #SMCH
Oamenii o să realizeze dintr-o dată că noi toţi suntem egali. Noi şi conlocuitorii noştri, animalele, suntem egali. Şi oamenii o să aibe respect chiar şi pentru copaci şi plante. #SMCH
Sunt sisteme în felul acesta fără bani, bazat pe ce am văzut eu în societăţile mult mai dezvolate din univers, cum ar fi celelalte planete. Nu este sistemul acesta sau acela. Sunt oamenii. #SMCH
Dacă înclouim omorul cu respectul pentru toate vieţile, noi o să avem pacea lăuntrică. #SMCH
Pacea lăuntrică care vine de pe urma înlocuirii omorului cu respectul pentru toate vieţile o să se răspândească ca un val de-a lungul globului, înălţând inimile oamenilor şi creând un Eden plin de armonie pe pământ. Aceasta o să ne aducă Era de Aur permanentă. #SMCH
Când noi trăim şi lăsăm şi pe alţii să trăiască, când iubim toate fiinţele la fel cum ne iubim pe noi, atunci suntem deja foarte înălţaţi spiritual. #SMCH
Noi trebuie să trecem la un stil de viaţă vegan al compasiunii, aşa cum a vrut Raiul pentru noi, atunci o să simţim şi mai multă iubire şi mai multă conectare, tot timpul. #SMCH
Aşa cum semeni, aşa vei aduna. Dacă semănăm aceste seminţe ale bunătăţii pe pământ şi la fel şi în inima noastră, ca vegani, noi evităm toate produsele animale. #SMCH
Poate inversa ciclul violenţei şi răsplata karmică rea: „aşa cum semeni, aşa vei aduna”. Şi ne plasează pe noi în cercul iubirii, al protecţiei şi milei faţă de orice evenimente negative din lumea fizică. #SMCH
Prin saltul nostru în această evoluţie noi putem părăsi această existenţă în care vrem de toate şi ne este frică mereu, şi să mergem spre o viaţă adevărată a păcii, a iubirii şi iluminării, trebuie să trecem de la ciclul vicios al omorului, suferinţei şi violenţei la ciclul iubirii binevoitoare, al protecţiei şi al fericirii. #SMCH
De aceea Maeştrii mari şi alte suflete iluminate din trecut ne-au învăţat unul şi acelaşi lucru şi anume că dacă noi nu vrem să fim răniţi noi trebuie să încetăm să-i rănim pe ceilalţi. #SMCH
Dieta vegetariană are puterea fizică de a opri încălzirea globală pentru că are puterea morală. Are puterea ştiinţifică „cine se aseamănă, se adună”. Noi trebuie să respectăm toate vieţile, atunci şi noi o să avem parte de viaţă. #SMCH
Dacă ne schimbăm stilul de viaţă spre o calitate mai divină, atunci inteligenţa divină o să fie trezită din nou în noi şi noi o să avem o listă infinită de invenţii şi convenienţe la îndemâna noastră. #SMCH
First
1
2
3
4
5
6
End
Citate
Semnaţi petiţia şi descărcaţi PDFul cărţii De la criză la Pace: calea vegană bio este răspunsul
Cuvănt Înainte
O biografie scurtă a Maestrei Supreme Ching Hai
O rugăminte personală de la Maestra Supremă Ching Hai către liderii lumii
Capitolul 1.
Soluţia vegană pentru a salva lumea
I. Urgenţă planetară
II. Hrana noastră e o problemă de viaţă şi de moarte
Capitolul 2.
Semne de avertizare pentru omenire
I. Este mai rău decât cel mai rău scenariu posibil
II. Noi nu mai avem timp
III. Rezolvaţi rădăcina problemei acum
Capitolul 3.
Veganismul bio ca să vindecăm planeta
I. Răciţi planeta şi refaceţi mediul
II. Este cea mai rapidă şi mai verde soluţie
III. Daţi viaţă ca să salvaţi viaţa
Capitolul 4.
Adoptarea legilor veganismului
I. Liderii lumii trebuie să fie un exemplu
II. Guvernele trebuie să treacă urgent la acţiune
III. Trecerea plină de succes a fermierilor de la agricultura cu animale la cariere alternative
IV. Exemple de guvernare bună
V. Veganismul bio este o mişcare spirituală
Capitolul 5.
Tranziţia globală imediată la o dietă pe bază de plante
I. Lumea are nevoie de conducerea şi serviciul nobil al presei
II. Liderii religioşi să-i îndrume pe ceilalţi pe calea dreaptă de a trăi
III. Educaţia nobilă învaţă stilul de viaţă verde, divin
IV. ONG-urile promovează mişcarea vegană
V. Fiţi voi schimbarea pe care vreţi să o vedeţi
Capitolul 6.
Saltul omenirii în Era de Aur
I. O răscruce în evoluţia omenirii
II. Pământul se înalţă la nivelul civilizaţiilor galactice înalte
III. Realizarea visului Edenului
Anexe
Note
Bibliografia cuvântărilor Maestrei Supreme Ching Hai
Resurse adiţionale
Publicaţiile noastre
Coperta din spate si pagina de copyright
Copyright © The Supreme Master Ching Hai. All rights reserved.
*