II. Liderii
religioşi să-i îndrume pe ceilalţi pe calea dreaptă de a trăi
Oamenii şi liderii
religioşi ar trebui să vorbească tare despre acest subiect, ar trebui să-şi
asume mai mult poziţia de lideri ca să ajute publicul să înţeleagă problema
mare cu care ne confruntăm şi soluţia de a opri încălzirea globală.
Liderii religioşi trebuie
să fie un exemplu pentru credincioşii lor. Mai întâi, desigur ei trebuie să-i
încurajeze să mănânce vegetarian, să facă bine şi să evite răul, să-i
încurajeze să protejeze mediul. Dacă liderii religioşi i-ar putea anunţa pe
credincioşii lor să facă aceste lucruri atunci pământul nostru ar avea
siguranţa garantată şi ar fi salvat, pentru că pacea începe din farfuria
noastră. Pacea începe la masa noastră.
Liderii religioşi pot să
vorbească tare şi să se străduiască să fie un exemplu viu al învăţăturii nobile
în acord cu fondatorul original cum ar fi: Iisus, profetul Mohamed, Buddha,
guru Nanak, etc., care au discutat despre stilul de viaţă vegetarian, plin de
compasiune. scripturile cu învăţăturile acestor sfinţi subliniază toate nevoia
de a avea grijă unul de altul şi să fim îngrijitori buni ai pământului.
În Biblia creştină se
spune: „Carne pentru burtă şi burta pentru carne dar Dumnezeu o să le distrugă
pe amândouă.” Sutra Mahaparinirvana din budism spune la fel: „consumul de carne
distruge sâmburele compasiunii şi fiecare faptă a unui consumator de carne o să
înspăimânte toate fiinţele din cauza mirosului de carne al corpului lor.”
În realitate,
creştinismul, budismul, hinduismul, islamul, fiecare religie ne-a spus: să nu
consumaţi animale pentru că ele sunt creaţia lui Dumnezeu.
Aspectul spiritual al
vegetarianismului (veganismului) este foarte clar – lipsa violenţei – „să nu
omori”. Când Dumnezeu ne-a spus „să nu omori”, El nu a spus fiinţele umane, El
a spus toate fiinţele.
Este foarte clar în Biblie
că noi ar trebui să fim vegetarieni (vegani). Şi din toate motivele ştiinţifice
noi ar trebui să fim vegetarieni (vegani). Şi din toate motivele de sănătate ar
trebui, din nou, să fim vegetarieni (vegani). Şi din toate motivele economice
ar trebui să fim vegetarieni (vegani). Şi din toate motivele compasiunii ar
trebui să fim vegetarieni (vegani). Şi pentru a salva lumea ar trebui să fim
vegetarieni (vegani).
Se spune în unele cercetări
că dacă oamenii din Vest ar mânca vegetarian (vegan) o dată pe săptămână, noi
am salva 650 de milioane de oameni în fiecare an. Deci să fiţi eroi, să fiţi
vegetarieni (vegani) din toate motivele. Voi mă întrebaţi de ce să fim
vegetarieni (vegani)? Noi suntem vegetarieni (vegani) pentru că Dumnezeul din
noi o vrea.
De aceea, credincioşilor
religioşi trebuie să li se aducă aminte că pentru a salva problema mediului
trebuie să punem aceste învăţături în acţiune. Şi cea mai eficientă acţiune
este ceva ce cetăţenii o pot face imediat: fiţi vegani. Desigur, alta este să
„aleagă verde”, adică să avem grijă de mediu şi să fim frugali în ceea ce
folosim.
A fi vegetarian este în
acord cu credinţa noastră religioasă adevărată. Să renunţi la carne şi să treci
la un stil de viaţă vegetarian înseamnă că noi punem principiul compasiunii în
acţiune.
Noi citim şi practicăm, de
exemplu non-violenţa, noi trebuie să aderăm absolut la aceasta. Noi nu omorâm
şi nu furăm, în schimb noi salvăm vieţi şi dăm de pomană. Noi ne iubim unii pe
alţii, noi ne ajutăm unii pe alţii şi ne păstrăm standardul moral. Ce nu ne
aparţine, nu-l luăm. În schimb, noi dăm din ce ne aparţine nouă, celor care au
nevoie. Toate religiile ne învaţă asta deci noi trebuie să o practicăm.
Noi căutăm înapoi în
învăţătura noastră să vedem ce ne-au spus Maeştrii, ce ne-au învăţat profeţii.
Este tot ce trebuie să facem. Nu trebuie să facem nimic altceva. scripturile
sunt deja suficiente pentru noi ca să trăim în pace, dar trebuie să le
practicăm.